Certificatul energetic este un document tehnic care are caracter informativ și care atestă performanța energetică a unei clădiri. Conform legii 159/2013 ce modifică și completează legea 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, certificatul energetic este obligatoriu pentru clădirile sau unitățile de clădire care se vând sau se închiriază.
Proprietarul este obligat să pună la dispoziția potențialului cumpărător sau chiriaș o copie de pe certificat, astfel încât acesta să ia cunoștință despre performanța energetică a clădirii/unității de clădire pe care urmează să o cumpere/închirieze.
Performanța energetică a clădirii/unității de clădire este exprimată prin următorii indicatori de performanță:
- Clasă energetică (de la A la G);
- Consumul total specific de energie (exprimat în kWh/mp/an);
- Indicele de emisii echivalent de dioxid de carbon CO2.
Documentele necesare pentru obținerea Certificatului de Performanță Energetică
- Plan situație – cu încadrarea clădirii în funcție de punctele cardinale și vecinătăți;
- Planurile – subsol, parter, nivele curente;
- Secțiuni- longitudinale, transversale;
- Detalii constructive: pereți, terasă, pod, pardoseală peste sol, subsol, etc;
- Fisă tehnică Termopane;
- Tip de încălzire – detalii despre instalația de încălzire.
Pași pentru obținerea certificatului energetic:
- PASUL 1. Contactați-ne și vă comunicăm prețul certificatului energetic și stabilim ziua și ora când putem veni la adresa ce urmează a fi auditată.
- PASUL 2. Ne deplasăm la adresă în aceeași zi în București sau Ilfov și efectuăm pe loc analiza / măsurătorile apartamentului sau clădirii.
- PASUL 3. În maxim 24 ore de la data vizitei vă furnizăm certificatul energetic în format fizic dar și electronic (PDF)
Cât costă certificatul energetic?
- Garsonieră: 140 RON
- Apartament cu 2 camere: 160 RON
- Apartament cu 3 camere: 170 RON
- Apartament cu 4 camere: 180 RON
- Apartament cu 5 camere: 190 RON
- Casă: 2.0 RON pe m.p.*, minim 250 RON
- Clădire: 1.2 RON pe m.p.*, minim 350 RON
Cum vă puteți încadra într-o clasă energetică mai bună?
Dacă doriți să vă îmbunătățiți apartamentul, puteți acționa și pe cont propriu, în unele privințe. Astfel, tâmplăria termoizolantă, partea de instalații, iluminat sau apă caldă, de exemplu, pot fi făcute individual, de către proprietar.
Pe de altă parte, anveloparea blocului se face la comun, nu la nivel de apartament.
Odată ce ați hotărât, împreună cu toți proprietarii din clădirea respectivă, că există necesitatea reabilitării termice, trebuie să contactați autoritățile locale, pentru a vă introduce pe lista programelor multianuale de reabilitare.
Reabilitarea termică presupune, potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, izolarea termică a pereților exteriori, înlocuirea ferestrelor și a ușilor exterioare cu unele care izolează mai bine, termo-hidroizolarea acoperișurilor sau a terasei și izolarea termică a subsolului, în cazul în care există apartamente și la parter.
De asemenea, se poate îmbunătăți și instalația de distribuire a agentului termic pentru încălzire.
Astfel, se vor reduce pierderile de căldură, costurile de întreținere pentru încălzire și apă caldă și se vor diminua emisiile de CO2.
Care sunt etapele elaborării unui Certificat Energetic?
Vizitarea locuinței
Pentru a putea emite un certificat energetic, auditorul energetic colectează și prelucrează date și informații, operațiune ce presupune o vizită a locuinței ce urmează a fi certificată.
Vizita include un tur al casei/apartamentului (inclusiv pod, subsol, casa scării, balcoane), cu luarea de notițe, studiul documentelor disponibile, evaluarea instalațiilor clădirii, fotografierea elementelor importante, a eventualelor imbunatățiri realizate și a oricăror detalii esențiale necesare calculelor.
Efectuarea unor calcule de specialitate
Pornind de la caracteristicile reale ale clădirii evidențiate anterior, se calculează consumurile specifice cu ajutorul cărora imobilul se încadrează într-o clasă de performanță energetică, acordându-se totodata și o notă energetică.
Eliberarea documentului (certificat energetic)
În final se elaboreaza Certificatul Energetic care este un document oficial tipărit ce cuprinde indicatori numerici și care exprimă performanța energetică a locuinței.
* Suprafaţa de calcul este suprafaţa construită desfăşurată (suma suprafeţelor tuturor nivelelor imobilului, măsurate la exteriorul pereţilor);
* Valabilitatea Certificatului Energetic este de 10 ani de la emiterea sa.